spot_img
spot_imgspot_img
16.1 C
Vaslui
24-mai-2024

VIDEO | Necăjiții adăpostiți în spațiul improvizat în clădirea Creșei din Huși se încălzeau la un reșou electric, de la care a izbucnit incendiul!

- Advertisement -
FOC… Vâlvătaia a afectat serios incinta și doar intervenția proptă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă la toată clădirea.

RISCURI… Adăpostul pentru persoanele cu probleme sociale, amenajat la etajul clădirii în care funcționează creșa din municipiul Huși, a luat foc, iar incendiul ar fi izbucnit de la un reșou electric, amplasat mult prea aproape de perdeaua din încăpere. Imaginile de la fața locului arată că vâlvătaia a afectat serios incinta și doar intervenția proptă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă la toată clădirea. Două persoane adulte au fost arse pe mâini și pe față, iar alt adult și trei copii, spun pompierii, au scăpat doar cu spaima trăită văzând cum focul se extinde în jurul lor. Pentru unul dintre bărbații arși pe mâini și pe față a fost nevoie de un elicopter SMURD, care să îl transporte de urgență la Iași.

Incendiul a fost anunțat prin apel la 112 în cursul dimineții de duminică, iar pompierii secției Huși au intervenit în cel mai scurt timp cu trei autospeciale de stingere cu apă, o autoscară mecanică, dar și ambulanțe, precum și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu. Intervenția rapidă a fost importantă, întrucât exista riscul ca focul să se extindă la toată clădirea de pe strada Nicolae Cișman. „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la etajul clădirii, într-o cameră, și exista riscul de propagare la nivelul întregului adăpost. Pompierii au salvat două persoane adulte care prezentau arsuri și au evacuat șase persoane, între care și trei copii. Toate persoanele au fost evaluate medical, două dintre acestea fiind transportate la Spitalul Municipal Huși, acestea fiind diagnosticate într-o primă fază cu arsuri de gradul II”, au transmis reprezentanții ISU, la scurt timp după ce au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Primăria Huși a obținut bani europeni pentru a reabilita clădirea fostei Băi Populare, unde să facă un centru pentru persoane fără adăpost și victime ale violenței domestice

Starea unuia dintre oamenii afectați de incendiu a fost mai gravă, cu arsuri pe 15% din suprafața corpului, îndeosebi pe față și pe mâini, dar fără a-i fi afectate căile respiratorii. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, pentru care s-a solicitat un elicopter SMURD, pentru a fi transportat la Iași. De asemenea, un alt bărbat diagnosticat cu arsuri a fost transportat la Iași, dar cu o ambulanță SAJ. Cauza identificată de pompieri a fost reprezentantă de un reșou electric, pe care acei asistați social l-au așezat, se pare, mult prea aproape de perdelele din încăpere. Acestea au luat foc și imediat s-au aprins și alte lucruri din jur. „Aici, în clădirea aceasta, s-a decis improvizarea unui adăpost social, întrucât e mare nevoie de așa ceva în oraș. Ce era cu acel reșou? Cu el se încălzeau? Adică, se vede că s-a improvizat ceva, pentru că a fost mare nevoie. Nu îi poți lăsa în stradă. Acolo este o asociație, din câte știm, care se ocupă de asemenea probleme sociale. În prezent, Primăria Huși a atras fonduri europene pentru a construi un asemenea centru în oraș, care să fie specializat și realizat după norme”, a spus un consilier local. Într-adevăr, Primăria Huși are în implementare un proiect cu fonduri europene în valoare de 2,27 milioane lei, numit „Reabilitare clădire Baie Populară și înființarea unui centru social de urgență în municipiul Huși”. Scopul acestui proiect este ca în clădirea reabilitată a fostei băi populare, în suprafață de 295 mp, să fie înființat un centru pentru persoanele fără adăpost, victime ale violenței domestice sau alte persoane aflate în situații de risc. Centrul urmează să aibă 50 de locuri.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Este asa mare nevoie de locuri la creșe, si in singurul imobil destinat micutilor, sunt cazate persoane fără adăpost??????
    Fara cuvinte…..cine ia asemenea decizii????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.