spot_img
spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
17-mai-2024

Băsescu primea rapoarte SRI despre corupţia din vămi încă din 2005

- Advertisement -

Fostul şef SIE, Claudiu Săftoiu, a afirmat miercuri, la Realitatea Tv, că încă din 2005 preşedintele Traian Băsescu primea raporte ale SRI în care erau semnalate problemele corupţie de la nivelul vămilor, potrivit NewsIn.

„Preşedintele are rapoarte de la SRI din 2005. Eu însumi, când eram la Cotroceni, îmi aduc aminte că primeam vrafuri peste vrafuri. Erau ofiţeri de informaţii spunând: veniţi odată peste oamenii aceştia, sunt în toate punctele de frontieră, e coptură acolo de corupţie”, a susţinut Claudiu Săftoiu.

„Aceste lucruri au fost documentate de ani şi ani de zile. Erau suficiente elemente la prima sesizare şi, mai apoi, la documentare constantă şi monitorizare de ani şi ani de zile, mai ales pe graniţa de Vest au fost tone de informări din partea serviciilor de informaţii care aşteptau să fie valorificate”, a precizat fostul consilier de la Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la TVR, că arestările vameşilor din această perioadă au pornit de la un document al unui serviciu de informaţii, prezentat în vara trecută în CSAT.

„Fără a vă arata tot materialul, trebuie să ştiţi de la ce a pornit: de la acest document de vreo 50 de pagini care înseamnă practici evazioniste susţinute de funcţionari ai instituţiilor de control financiar
fiscal vamal. Este documentarul unui serviciu de informaţii şi în momentul în care un şef de stat primeşte aşa ceva de la un serviciu de informaţii nu poate să-l pună în bibliotecă. Trebuie să-i dea o soluţie şi atunci au apărut acele hotărâri ale CSAT de acţiune împotriva traficului de ţigări”, a spus Băsescu, precizând că imediat după ce a intrat în posesia acestui document a convocat CSAT pe această temă. El a adăugat că baza deciziei CSAT o reprezintă informaţii legate de averea vameşilor în cauză.

Şeful statului a precizat că arestările au fost şi o „informaţie” pentru lumea politică europeană. „Noi trebuia să probăm că este o luptă anticorupţie reală şi nu o acţiune de faţadă, pentru că sunt ţări din UE care au dubii faţă de capacitatea României de a fi ţară membră Schengen”, a subliniat Băsescu.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.