AMINTIRI Azi se împlinesc 119 ani de la nasterea lui Mihai Ralea. Între husenii ilustri pe care acest oras i-a dat României, numele lui Mihai Ralea este unul cu totul aparte, distins atât prin cariera sa exceptionalã de eseist, filosof, publicist, academician si profesor universitar, cât si prin activitatea sa politicã, contestatã de unii, dar admiratã de altii. Mihai Ralea s-a nãscut la Husi, pe 1 mai 1896, la mosia familiei sale, mama Ecaterina (nãscutã Botezatu) si tatãl, Dumitru Ralea, magistrat de profesie.
Mihai Ralea a fãcut cursul primar la Husi si Liceul Internat la Iasi, absolvindu-l în 1914. “S-a înscris, nu la Universitatea din Iasi, cum era firesc, ci la cea din Bucuresti, unde nu a urmat însã decât un an – anul didactic 1915-1916 – cãci în august 1916 România intrând în rãzboi si tineretul universitar nemaiputând beneficia de privilegiul amânãrii serviciului militar pentru continuarea studiilor, el a fost luat, ca toti colegii lui valizi, în armatã si a urmat Scoala Militarã de Artilerie, aflatã atunci în refugiu la Iasi, dupã absolvirea cãreia a fost repartizat la un regiment de artilerie. Dar el nu a fost pe front, s-a ambuscat pânã la sfârsitul rãzboiului la o unitate de rezervã. În primul an de studentie, el s-a evidentiat la seminarul de psihologie al prof. C. Rãdulescu-Motru cu o lucrare de seminar, pe care ilustrul profesor i-a publicat-o în „Revista de Filosofie” si i-a citat-o în tratatul sãu Curs de psihologie (1923) – fapt care va juca un rol important în cariera lui universitarã. Dupã iesirea noastrã din rãzboi prin defectiunea armatelor ruse si dupã încheierea armistitiului, fiind demobilizat, el si-a dat în câteva luni – fiindcã anii de rãzboi dãdeau dreptul la scutirea de frecventã – toate examenele de filosofie si drept, luându-si astfel douã licente, ceea ce nu era un lucru rar pe vremea aceea: multi studenti în drept urmau si literele sau filosofia, multi sudenti în litere si filosofie urmau si dreptul. Iar dupã capitularea armatelor Triplei Aliante si încheierea armistitiului pe toate fronturile, imediat dupã reluarea legãturilor feroviare cu Franta, el a plecat la Paris pentru continuarea studiilor – cu o bursã acordatã de guvern. Întors în tarã, va fi numit, la Universitatea din Iasi, asistent la Catedra de filosofie condusã de Ion Petrovici, apoi conferentiar la Catedra de pedagogie socialã (1923-1926), profesor de psihologie si esteticã (1926-1938). Din 1938 este profesor la Universitatea din Bucuresti. Discipol al lui G. Ibrãileanu, va deveni director, din 1933, la revista „Viata româneascã”, la început împreunã cu G. Cãlinescu, apoi cu D.I. Suchianu.
A ocupat functii de mare rãspundere politicã în vremuri grele pentru România!
“Intrã în politicã alãturi de tãrãnisti, fiind o vreme directorul oficiosului Partidului National Tãrãnesc, <<Dreptatea>>. La alegerile parlamentare din 1929 este ales deputat de Fãlciu. Era un succes, având în vedere vârsta si stagiul scurt în PNT. Spre deosebire de alti fruntasi ai partidului, în 1939 intrã în Frontul Renasterii Nationale, partidul unic, efemer întemeiat si patronat de Carol al II-lea, fiind numit ministru al Muncii si Ocrotirilor Sociale. Pentru conceptiile lui de stânga si atitudinea antihitleristã, a fost internat o perioadã, în timpul rãzboiului, în lagãrul de la Târgu Jiu. Dupã 1944 ocupã o serie de înalte functii politice: ministru al Artelor în guvernul Petru Groza, ministru al României la Washington (din 1946 pânã în 1948), vicepresedinte al Prezidiului Marii Adunãri Nationale, apoi primeste însãrcinãri din ce în ce mai decorative: presedinte al Comisiei Nationale pentru UNESCO, presedinte al grupului român pentru Uniunea Interparlamentarã. A sprijinit prin declaratii si chiar implicându-se activ în politicã, instaurarea comunismului în România. Din acest motiv si-a atras adesea critica si dezaprobarea intelectualilor care nu aveau vederi comuniste, multi dintre ei închisi, pe motive evident politice, de noua putere comunistã de la Bucuresti. Membru al Academiei Române (1948), devine director al Institutului de Psihologie al Academiei si seful Catedrei de psihologie la Universitatea din Bucuresti”, se aratã într-un articol amplu, publicat de revista Melidonium. Trebuie spus cã în timpul studiilor sale în Franța, Mihai Ralea a fost inițiat într-o lojã masonicã. S-a vehiculat informația cã din acest motiv Guvernul dr. Petru Groza l-ar fi numit ambasador în S.U.A. și chiar cã, la solicitarea Anei Pauker (ministru de Externe în același guvern), ar fi fost ridicat în grad, de la Maestru (gradul 3) la Cavaler Rosicrucian (gradul 18). Ulterior, într-un raport al sãu, ar fi afirmat: „Reușita mea în America nu s-a datorat faptului cã sunt un veritabil democrat sau cã sunt cunoscut ca atare, nici pentru cã sunt ministru plenipotențiar, ci, pentru calitatea mea de mason”, se mentioneazã în documentele vremii.
