spot_img
spot_imgspot_img
11.6 C
Vaslui
17-mai-2024

Misterul incendiului care a mistuit restaurantul „Podgoriile Hușilor” – reper estetic al „orașului dintre vii” (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

CONTROVERSE… Un incendiu violent, izbucnit în dimineața zilei de luni, 16 octombrie, a distrus aproape în totalitate restaurantul „Podgoriile Hușilor”, cel care a însemnat pentru zeci de ani la rând, un reper sentimental și estetic al „orașului dintre vii”. Aflat pe lista monumentelor istorice, localul deținut de 25 de ani de familia consilierului municipal Cosmin Filip are o istorie aparte, iar faptul că, în doar câteva ore, de toată clădirea s-a ales doar fumul și cenușa, a însemnat un șoc pentru tot orașul. Pompierii care au ajuns la fața locului după apelul la 112 de la ora 03:20, au dat vina pe fenomenul backdraft, pentru violența cu care un focar aparent în regresie, ar fi izbucnit cu o violență deosebită chiar sub ochii lor. Au urmat multe întrebări despre ce a dus, de fapt, la distrugerea unui asemenea obiectiv local, protejat de lege, dar spulberat, iată, peste noapte de un incendiu misterios, mai ales că, cu câteva săptămâni înainte, proprietarii depusese ofertă la Tribunalul Vaslui, ca să mute în restaurant nici mai mult, nici mai puțin decât… Judecătoria Huși, pentru o chirie deloc de neglijat. E adevărat că pe data de 11 octombrie, comisia de la Tribunal a considerat oferta „neconformă”, respingând-o, însă, în chip straniu, imobilul a luat foc după doar câteva zile. Unii, mai prăpăstioși în astfel de situații, cred că incendiul a adus cu sine „scăparea” proprietarilor de statutul deloc comod de „monument istoric”, în caz că obiectivul va putea fi declasat.

Imaginile cu „Podgoriile Hușilor” înghițite de flăcări au fost privite cu groază de oamenii strânși să vadă dezastrul. În zorii zilei, pe când pompierii încă luptau să elimine orice focar, aruncând din interior bucăți de tablă sau alte resturi de obiecte arse, un fum gros și înecăcios se ridica de pe ruinele monumentului istoric, atât de îndrăgit de localnici. Aproape că nu e localnic din Huși care să nu fi petrecut la Podgorii evenimente de viață sau să aibă măcar o amintire cu acest loc, pe care fiecare îl lua adesea drept reper, pentru însuși centrul orașului. Totul a ars ca o torță și, în doar câteva ore, clădirea cochetă de cu o zi înainte a devenit o ruină fumegând. Pompierii au dat vina pe un fenomen numit backdraft, pentru violența cu care flăcările au înghițit restaurantul.

Fenomenul backdraft, piaza rea de la „Podgorii”

„Începând cu ora 03:20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui a intervenit cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și 37 de pompieri militari, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un restaurant din municipiul Huși. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era oarecum într-o fază de regresie, însă s-a produs fenomenul de backdraft (din cauza lipsei de oxigen, arderea a fost încetinită în fază gazoasă, vaporii de combustie nearși, particulele de fum și vaporii intermediari de combustie în fază gazoasă au rămas la o temperatură mai fierbinte decât temperatura de autoaprindere a amestecului de combustibil, iar în momentul realimentării cu oxigen din aer, arderea a repornit extrem de rapid și violent, deoarece gazele erau încălzite de combustie și s-au extins cu repeziciune din cauza temperaturii în creștere accentuată), astfel că incendiul s-a dezvoltat extrem de violent. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, la parter (acolo unde se afla restaurantul), la mansardă (acolo unde se găseau câteva birouri și era depozitate documente), precum și la o terasă acoperită. După circa patru ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime. Au ars aproximativ 750 metri pătrați din imobil, precum și 50 metri pătrați din acoperișul unei terase. S-au degradat circa 200 metri pătrați din acoperișul terasei, precum și bunurile de pe terasă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit electric, la un conductor electric deteriorat”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Tribunalul Vaslui a spus „pas” mutării Judecătoriei Huși la „Podgorii”, iar gestul se pare că a purtat ghinion

Ca o mare coincidență sau ca un… la fel de mare semn de întrebare, restaurantul „Podgoriile Hușilor” a luat foc la numai câteva zile de la data la care Tribunalul Vaslui a declarat clădirea „neconformă” pentru a deveni sediu provizoriu al Judecătoriei Huși. Gurile rele spun că ar mai fi fost nevoie de câteva modificări, pentru ca o bună perioadă de timp, Judecătoria să poată împărți dreptatea justițiabililor din interiorul reconfigurat al vechii cârciumi. Numai că, fiind monument istoric, chiar și dacă proprietarul e suveran peste bunul său, schimbările importante au nevoie de tot felul de autorizări, întrucât statutul de „monument istoric” condiționează mult orice intervenție. Acum, spun cârcotașii, tot răul spre bine odată cu incendiul. Imobilul ar putea fi declasat și, prin urmare, „descotorosit” de rigorile statutului de monument istoric. Unii susțin că imobilul, în momentul în care a fost cuprins de flăcări, nu ar fi avut asigurare. Alții însă văd toată situația în cheia unei întâmplări nefericite. Proprietarii – familia consilierului local Cosmin Filip, ar fi investit în ultimii ani destul de mult în modernizarea locației, reușind să o facă drept una din cele mai atractive și elegante din toată zona. Era un restaurant preferat inclusiv pentru poziționarea sa în centrul orașului, cu o vedere plăcută spre parcul Rodina de pe terasa amenajată cu mult bun-gust. Unii cred că toate aceste eforturi erau semnul că proprietarii își doresc dezvoltarea afacerii, nu distrugerea acesteia. Susțin această variantă și pompierii, care, după mai multe ore, au concluzionat că de vină ar fi pentru toată năpasta un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Intr-adevar a fost destul de impresionant sa vezi daramat un astfel de loc. Pacat… era unul dintre putinele locuri in care turistii ( am vazut si asta) se opreau sa faca o poza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.