spot_img
spot_imgspot_img
15.1 C
Vaslui
16-mai-2024

Percheziţii în Timiş şi Maramureş pentru prinderea a 21 de persoane care au săvârşit furturi în Franţa

- Advertisement -

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat, marţi, 15 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Maramureş şi Timiş, pentru prinderea a 21 de persoane, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare de către Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux (Franţa), pentru săvârşirea mai multor furturi pe teritoriul statului francez.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, autorităţile franceze efectuează cercetări cu privire la 62 de fapte de furt, comise de către cetăţeni români în perioada ianuarie 2010 – martie 2011 din staţiuni franceze, marfa sustrasă constând în mare parte din bunuri electronice, televizoare, băuturi alcoolice şi produse cosmetice.

Valoarea estimată a prejudiciului este de 3 milioane de euro.

Procurorii DIICOT au acţionat simultan cu autorităţile judiciare din Franţa, Austria, Germania şi Ungaria.

Parchetele pe lângă Curţile de Apel Bucureşti, Cluj şi Timişoara urmează a dispune reţinerea inculpaţilor şi sesizarea Curţilor de Apel competente.

Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţerii de poţitie din cadrul DCCO, BCCO Cluj şi BCCO Timiş.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.