spot_img
15.2 C
Vaslui
16-iun.-2024
spot_img

Traian Băsescu pentru AP: Nu există nicio îndoială că România va adera la zona euro

- Advertisement -

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în pofida problemelor economice din Europa, nu are nicio îndoială că România va face parte din zona euro, conform unui interviu acordat marţi agenţiei Associated Press după întrevederea avută cu preşedintele SUA, Barack Obama.

În interviul oferit preşedintele român a vorbit şi despre importanţa relaţiilor apropiate dintre Washington şi Bucureşti în problema securităţii. Întâlnirea cu liderul de la Casa Albă a avut loc chiar în ziua semnării acordului prin care în România va fi instalat un segment important din sistemul de apărare american antirachetă, conform AP.

Preşedintele Traian Băsescu a respins ideea că această colaborare apropiată dintre Bucureşti şi Washington ar fi provocat tensiuni cu partenerii europeni. Întrebat despre controversele apărute în cadrul Consiliului Europei cu privire la informaţia că România ar fi permis CIA să întreţină o închisoare secretă pe teritoriul său, loc unde ar fi fost interogaţi şi posibil torturaţi suspecţi de terorism, preşedintele Băsescu a declarat fără echivoc: „Nu avem informaţii despre acest subiect”.AGERPRES

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.