spot_img
spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
17-mai-2024

Tulcea: Au fost găsite şi ultimele victime ale accidentului de pe lacul Razelm – Sinoe

- Advertisement -

Căutările pe lacul Razelm – Sinoe au fost încheiate joi după ce au fost găsite ultimele două victime ale accidentului petrecut la sfârşitul săptămânii trecute.

Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, miercuri seară localnicii au găsit cea de a treia victimă – o femeie de 31 de ani, iar joi dimineaţă a fost identificat şi corpul unui tânăr de 25 de ani.

„La solicitarea localnicilor, am decis joi dimineaţă reluarea căutărilor în apele lacului Razelm cu ajutorul scafandrilor pentru găsirea şi celei de a patra victime a accidentului de duminică după-amiază, iar acum am fost anunţaţi că s-a găsit atât corpul ultimei victime, cât şi barca în care cele patru persoane se aflau”, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu.

Poliţia Deltei şi Parchetul din oraşul Babadag au început cercetările pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul de duminică.

Din cauza unei furtuni puternice pe lacul Razelm, o barcă în care se aflau cinci tineri s-a răsturnat, doar unul dintre ei reuşind să se salveze.

Niciunul dintre tinerii care se aflau în barcă nu purta vestă de salvare.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.