spot_img
spot_imgspot_img
27.1 C
Vaslui
24-mai-2024

Varianta de Ocolire a Bârladului prinde contur pe zi ce trece! (FOTO)

- Advertisement -

LUCRĂRILE SE ÎNTEȚESC… Deja se cunoaște că Varianta Ocolitoare a Bârladului se numără printre cele trei Variante Ocolitoare din România, care vor fi finalizate în acest an! Lungimea lor cumulată este de putin peste 38 de km, potrivit datelor CNIR. Printre ele se numără și VO a Bârladului! Stadiul fizic actual al lucrărilor este de aproximativ 75 %, cu un progres important înregistrat la execuția podețelor (95%), consolidări (75%), poduri și terasamente (65%).

De la finalul lunii martie, pe Varianta Ocolitoare a Bârladului se lucrează intens, mai bine spus aproape non-stop! Ceea ce vă putem prezenta acum, sunt doar ultimele dintre lucrările la care se lucrează în cadrul acestui proiect de importanță strategică în regiunea noastră. Iată ce noutăți ne prezintă firma Concelex, cea care execută lucrarea, la solicitarea ziarului Vremea Nouă. „Vremea capricioasă a lunii aprilie, cu zăpadă și ploi abundente, nu ne-a oprit din a continua lucrările la Varianta Ocolitoare a Bârladului. Astfel, în această perioadă de timp au fost realizate următoarele lucrări:

  • Au fost finalizate 208 coloane forate (piloți forați cu tubaj recuperabil Ø+1,20 m) aferente structurilor podurilor și pasajelor din totalul de 218 buc.;
  • A fost realizată îmbunătățirea terenului de fundare prin realizarea piloților de îndesare pentru 86,46 % din totalul proiectat (4.520 buc. piloți din totalul de 5.228 buc.);
  • A fost realizată îmbunătățirea terenului de fundare prin stabilizare cu lianți hidraulici pentru 98,15 % din cantitatea totală prevazută în proiect (51.526 mc din 52.500 mc);
  • Au fost finalizate 23 buc. radiere aferente podurilor și pasajelor din totalul de 25 buc;
  • Au fost finalizate 22 buc. elevații din totalul de 25 buc. aferente tuturor podurilor și pasajelor;
  • A fost finalizat montajul grinzilor pentru 4 lucrări de artă (poduri și pasaje): Pod peste râul Bârlad km. 1+630, Pod peste râul Trestiana km. 2+870, Pod peste râul Bârlad km. 7+690 și pod peste Simila km. 9+067;
  • A fost demarată montarea grinzilor prefabricate din beton armat L+40 m la pasajele peste CF: Pasaj CF km. 0+405 – Montate grinzile pentru 3 deschideri (15 grinzi), urmează și montarea grinzilor pentru celelalte 3 deschideri ale pasajuluiț; Pasaj CF km. 6+705 – Este programată montarea grinzilor prefabricate L+40 m la finalul lunii mai 2023;
  • Au fost montate 59 buc. grinzi prefabricate din beton armat din totalul de 99 buc. aferente tuturor podurilor/pasajelor;
  • Au fost executate aproximativ 64% din lucrările de terasamente;
  • A fost realizat stratul de formă din pământ stabilizat pe 4,2 km din totalul de 10,18 km;
  • A fost executat stratul de fundație din balast pentru 4,18 km din totalul de 10,58 km;
  •  A fost realizat stratul de balast stabilizat cu lianți hidraulici pe o lungime de 3,14 km din totalul de 10,58 km;
  • A fost realizat stratul de bază din mixtura asfaltică AB 31,5 mm pe o lungime de 1,33 km din totalul de 10,58 km;
  • Au fost finalizate relocările conductelor de apă afectate de traseul V.O. (relocarea conductei de apă PEID DE 630 mm la km. 0+000 – km. 0+360 – SC AQUAVAS SA Vaslui și relocarea conductei de apă PEID DE 110 mm km. 9+140 – SC RULMENțI S.A Bârlad);
  • Au fost finalizate relocările rețelelor de telecomunicații (S.C. RCS&RDS S.A., S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A., S.C. TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS S.A.);
  • Lucrările de podețe au ajuns la un stadiu de execuție de 94% ( au fost executate 11 buc. podețe casetate și 12 podețe dalate D5);
  • Au fost executați 3,75 km din 21,16 km din dispozitivele de scurgere și evacuarea apelor.

„Continuăm să menținem ridicate calitatea și eficiența lucrărilor executate. Vă ținem la curent cu evoluția lucrărilor și cu fotografii de la fața locului”, au precizat cei din Concelex, care execută lucrarea cu o viteză uluitoare. Muncitorii Concelex lucrează non stop, pentru că din spate nu-i mână decât dorința de a respecta termenele de execuție!

Vă reamintim că Varianta Ocolitoare Bârlad are lungimea de 11,28 km, iar lucrările sunt prevăzute să fie  încheiate la 1 Decembrie în acest an. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în august 2020, iar în luna noiembrie a anului trecut stadiul fizic ajunsese de 44,25% (cel financiar la 46,20%). După aproape un an de zile de blocaj pe acest șantier (2021-2022), începând din luna august 2022, firma Concelex a preluat șantierul.

„Dacă se menține cel puțin acest ritm și nu vor interveni evenimente neprevăzute, atunci această VO a municipiului Bârlad va fi inaugurată la 1 decembrie 2023, așa cum a afirmat constructorul”, a declarat pe 4 aprilie a.c, cu ocazia unei vizite de lucru, ing. Cătălin Urtoi, din Iași, președintele CA al CNIR și consilierul personal al ministrului transportului Sorin Grindeanu. Proiectul prevede realizarea a 4 poduri, 3 pasaje, 4 intersectii, 24 de podete si două parcări de scurtă durată.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

    • Mergi si iti impusca singurul neuron care rataceste prin cutia ta ucraineana! Poate nu stii ca dupa un an de stagnare (multumim din inima tractoristului de la Banca, pentru asta) un ministru PSD a deblocat lucrarile! Chiar daca in realitate lucreaza firma lui Farmazon iar contractorul este Concelex lucrarile avanseaza! Vom vedea mai tarziu daca si calitatea este la cote inalte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.