spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
15-mai-2024

UPDATE: VIDEO | Incendiul din tânăra pădure de peste 100 de hectare de la Stănilești, realizată din bani europeni, a fost lichidat

- Advertisement -

PĂDURARII LA ÎNĂLȚIME… Incendiul de la Stănilești din crângul plantat acum 8 ani, de peste 100 de hectare, finanțat din fonduri europene, a fost stins, după o luptă de 10 ore contracronometru. Au fost mobilizați peste 40 de pădurari din zona Hușului și pompieri care s-au sincronizat perfect și au reușit să stopeze extinderea flăcărilor deși vântul sufla cu putere. “În jurul orelor 18.30 am reușit să lichidăm incendiul. A fost greu din cauza vântului. Când reușeam să stopăm un focar, izbucneau în altă parte flăcările. Sperăm că sătenii din Gura Văii au înțeles ceva din acest dezastru și vor fi atenți pe viitor când dau foc la resturile vegetale. E păcat să distrugi opt ani de muncă, mai ales că pădurea a prins rădăcini. La o primă estimare cam jumătate din suprafață a fost afectată, vom vedea în zilele următoare și pagubele efective din zona arsă. Peste noapte au rămas câteva echipe de pădurari pentru a supraveghea zona și pentru a înăbuși orice încercare a focului de a reizbucni. Le mulțumesc pădurarilor, șefilor de ocoale silvice și tuturor celor ce s-au implicat în stingerea acestui incendiu, fiindcă astfel am reușit să salvăm o pădure tânără de care este atâta nevoie. Noi am preluat-o în pază de doi ani de la Primăria Stănilești”, a spus Cătălin Idriceanu, directorul Direcției Silvice Vaslui.

Căprioarele și iepurii din crâng se izbeau de gardurile de plasă ale unei livezi, încercând să scape de foc

Fermierul care ne-a semnalat incendiul ne-a povestit ce s-a întâmplat în momentul în care focul s-a extins: “Incendiul a prins partea de pădure care era crescută mai bine și acolo viețuiesc multe căprioare, iepuri sau alte animale. Doamne, în momentul în care flăcările s-au întețit, să le vezi cum fugeau din calea focului și se loveau de plasa de la gardul livezii. Zeci de căprioare buimăcite și speriate nu știau încotro s-o apuce. E mare păcat să vezi cum este distrus un colț de rai în devenire. Această pădure care se formează acum va avea un rol important în acest microclimat care părea că se echilibrează și să devină iar favorabil agriculturii. Dar iată cum incendiile repetate tind să-l distrugă”.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Ard peste 100 de hectare de pădure plantate recent din bani europeni, la Stănilești

NEPĂSARE… 730 de milioane de euro s-au alocat prin PNRR anul trecut pentru plantarea de păduri în zonele vulnerabile la schimbările climatice, iar în județul nostru pădurile deja plantate ard fără ca cineva să fie tras la răspundere. Acum 8 ani, în comuna Stănilești s-au plantat 110 ha de pădure, lucrări finanțate prin Fondul de Mediu, iar în loc ca această pădure să crească, aproape în fiecare an este incendiată de ciobanii care ard câmpurile. Au convingerea că așa curăță pajiștile, neștiind că fac un rău ireparabil. Acum câteva ore, un incendiu puternic a izbucnit în zona dintre satele Stănilești și Gura Văii, exact în noua pădure plantată. Din imaginile primite la redacție se vede cum zeci de hectare sunt cuprinse de foc, iar acesta se răspândește cu iuțeală și din cauza vântului. În pericol este și o livadă, fiindcă focul a ajuns chiar în preajma acesteia. “Este a patra oară când această pădure recent plantată arde. Nici nu o mai poți numi pădure, fiindcă cei câțiva arbori care au scăpat vor fi nimiciți acum. Nu înțeleg de ce nu intervin cei în cauză, mai ales că se știu din anii precedenți vinovații. Oamenii își curăță viile, scot la capăt resturile vegetale și le dau foc. Mai sunt și câțiva ciobani care dau foc intenționat, convinși că iarba crește mai frumos din cenușă. O prostie, dar dacă ei atât știu, nu ai ce să le ceri”, ne-a declarat un fermier din zonă.

Garda de Mediu și Direcția Silvică în alertă

Reporterii Vremea Nouă au înștiințat atât Garda de Mediu, cât și Direcția Silvică Vaslui, fiindcă această plantație de curând a fost dată sub protecția pădurarilor. “Am trimis de urgență echipe de pădurari în zonă după ce am văzut imaginile de la dumneavoastră. Facem apel la populație să înțeleagă că nimeni nu are de câștigat din aceste incendieri, fiindcă microclimatul de la nivelul solului prin astfel de incendii este distrus în totalitate. Și apoi, din cauza vântului focul ajunge la păduri. Un astfel de incendiu este foarte greu de stins. Degeaba facem noi șanțuri sau alte lucrări preventive, vântul răspândește focul foarte repede”, a spus directorul Direcției Silvice Vaslui. Și reprezentanții Gărzii de Mediu au trimis la fața locului inspectori, pentru a identifica vinovații și pentru a lua măsurile necesare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.