spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
16-mai-2024

Adio, Autogara!

- Advertisement -

Proiectul a fost demarat acum doi ani, dar nu a depasit stadiul de proiect tehnic. Autogara a fost blocata in procese, miza fiind reprezentata de trei hale situate pe terenul pe care ar urma sa fie amplasata. Culmea, situatia este cunoscuta de ani buni in Primarie, inainte de a fi demarat proiectul. Nu s-a pus insa niciodata problema amplasarii in alta parte a viitoarei autogari.

Iesenii au sanse mici de a avea o autogara moderna. Municipalitatea are probleme mari in ce priveste regimul juridic al bunurilor de pe amplasamentul stabilit pentru aceasta investitie.

Desi se stia ca pe o parte din halele RATP din Tudor Vladimirescu este pus sechestru pentru datorii la bugetul de stat, sefii Primariei au insistat ca Autogara sa fie realizata in locul garajelor regiei de transport.

Investitia ar urma sa fie realizata cu fonduri europene nerambursabile, dar nu are nici o sansa sa obtina finantare atit timp cit regimul juridic nu este clar. Documentatia pentru obtinerea fondurilor ar trebui depusa pina la sfirsitul anului. Termenul este autoimpus de sefii Primariei, pe baza unor recomandari facute de autoritatile centrale.

Este insa greu de crezut ca toate cele trei procese aflate in derulare sa fie finalizate in urmatoarele luni. Investitia estimata se ridica la aproximativ 90 milioane lei.

Patru autogari, imprastiate prin oras

Haosul domneste acum in activitatea de transport intra si interjudetean desfasurata pe raza municipiului. In Iasi exista acum patru autogari autorizate, dar si o serie de puncte de imbarcare/debarcare neautorizate la nivelul Primariei. Astfel, exista autogara Iasi-Vest de pe strada Moara de Foc, autogara Real Fresh tot pe strada Moara de Foc, autogara EuroVoyage de pe strada Teodoreanu si autogara Codreanu de vizavi de Gara. Cei care ar vrea sa se deplaseze in judet sau in afara judetului au mari probleme in a sti carei autogari sa i se adreseze sau unde sa se duca pentru a gasi mijlocul de transport cautat. Mai mult, din loc in loc exista o serie de statii amenajate fara a avea vreun aviz de la Primarie. Astfel, se pot observa microbuze si chiar autobuze care pleaca spre diverse localitati din zona Garii sau din zona Strazii Padurii. Autocarele care fac curse din strainatate opresc uneori in zona magazinului Billa. Tot acest haos ar putea fi corectat prin existenta unei Autogari unice, care sa aiba spatiu suficient pentru toate cursele care au legatura cu municipiul. In locul acestei autogari, iesenii vor ramine doar cu o serie de planse spectaculoase platite cu sume importante de Primarie. Doar realizarea proiectului tehnic a costat in jur de un milion de lei.

„Halele trebuie sa fie libere de sarcini”

Situatia juridica a cladirilor care ar trebui demolate pentru noua autogara este departe de a fi finalizata. Sechestrul de pe bunurile gestionate de RATP a fost pus inca de la inceputul anilor 2000 pentru datorii ale regiei catre bugetul de stat. Sefii Primariei sustin insa ca bunurile apartin municipalitatii si nu puteau fi puse sub sechestru pentru datorii ale regiei de transport. „Avem trei procese legate de halele de la garajele regiei de transport. Un proces este intre Primarie si Directia Generala a Finantelor Publice. Ei au contestat intabularea facuta de noi. La prima instanta am cistigat acest proces. Urmeaza sa vedem ce se va intimpla de acum inainte”, a declarat Cosmin Coman, seful Directiei Dezvoltare si Proiecte Europene, din cadrul Primariei.

Un al doilea proces este intre regia de transport si ANAF. Reprezentantii RATP au contestat faptul ca ANAF a dispus executarea imobilelor. „Al treilea proces este cel prin care Primaria solicita ridicarea sechestrului pus pe proprietati publice, pentru datorii ale RATP. Avem trei hale in aceasta situatie”, a explicat Coman. El a mai spus ca municipalitatea incearca sa finalizeze documentatiile tehnice pentru viitoarea Autogara. „Speram sa se rezolve si problemele in instanta. Am fost nevoiti sa revizium si studiul de fezabilitate pentru ca a trecut mai bine de un an de cind a fost facut. Avem obtinute aproape toate avizele. Dupa data de 15 octombrie cred ca putem depune intreaga documentatie spre avizare la coordonatorul de pol. Dupa acest aviz am putea depune proiectul la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est. Fara acele cladiri nu se poate face nimic. Acele hale trebuie sa fie libere de sarcini”, a afirmat Coman.

In loc de autogara am putea avea muzeu municipal

Pe hirtie, autogara din zona Tudor Vladimirescu are opt peroane, fiecare cu punct de plecare si sosire. Cladirea principala va avea un etaj si o suprafata construita de 4.200 mp. Firmele care au realizat studiul de fezabilitate a acestui proiect au fost desemnate in urma unei licitatii organizate in vara anului 2009. Documentatia a costat 475.000 lei, fara TVA.

Licitatia pentru proiectul tehnic a fost organizata in vara anului 2010. Contractul semnat cu firmele cistigatoare a avut o valoare de aproximativ un milion lei, fara TVA. In cazul in care municipalitatea nu va putea cheltui fondurile europene pentru realizarea unei autogari, cele 20 milioane de euro vor trebui alocate altor proiecte.

Pe lista de rezerva a Primariei se afla proiectul de infiintare a unui muzeu municipal, etapa II de la reabilitarea Manastirii Golia, amenajarea plajei Nicolina, reabilitarea splaiurilor Bahluiului, modernizarea liniilor de tramvai din zone precum Metalurgie, bulevardul Nicolae Iorga sau strada Aurel Vlaicu. Reabilitarea esplanadei din fata Teatrului National si regenerarea urbana a zonei Lapusneanu – Piata Unirii sint alte doua proiecte care ar putea beneficia de renuntarea la realizarea autogarii.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.