spot_img
spot_imgspot_img
16.4 C
Vaslui
16-mai-2024

Echipa de roboticã a Colegiului „Gh. R. Codreanu” are nevoie de ajutor: a rãmas fãrã echipament dupã incendiu si trebuie sã participe la regionala FIRST Tech Challenge România!

- Advertisement -

APEL… Echipa de roboticã a Colegiului „Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad a rãmas fãrã echipament: imprimantele 3 D, un raft plin cu instrumente folosite la mecanicã, un laptop, materiale de promovare, toate au ars în incendiul petrecut, sãptãmâna trecutã, la laboratorul de Fizicã si Roboticã. Din pãcate, acesta a avut loc cu doar câteva zile înainte ca elevii sã participe la regionala FIRST Tech Challenge România. Echipa a fost nevoitã sã se reorganizeze rapid pentru a nu rata participarea la competitie. „Astãzi (n.r. ieri) trebuia sã fim la Bucuresti. Eram programati în prima regionalã, dar situatia nu ne-a permis si am mai primit un rãgaz de câteva zile. Ni s-a permis sã ne transferãm în a doua regionalã, care va începe vineri. Din fericire, robotul si caietul tehnic erau în altã salã, astfel cã putem sã participãm. Celelalte echipe ne-au oferit ajutorul, ne-au trimis anumite componente si am reusit sã printãm ce mai aveam nevoie. Dar sezonul viitor este compromis pentru cã tot ceea ce noi am folosit ca sã construim robotul de anul acesta nu mai existã, a ars în incendiu. Nu cãutãm sã ne recuperãm în douã zile tot echipamentul pe care noi l-am avut pentru cã el a fost strâns în patru ani de zile. Dar ne dorim sã strângem un minim necesar cu care sã ne putem prezenta la competitii si sã ne refacem materialele de promovare: pliante, baloane, tricouri personalizate, sepci, flori etc”, a povestit Ana Rotaru, unul dintre membrii fondatori ai echipei de roboticã din cadrul Colegiului „Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad. Cei care vor sã-i sprijine material pe elevi, pot lua legãtura cu mentorii lor Andrei Iosub si Cãtãlin Anghelutã sau pot lãsa un mesaj pe pagina de Facebook – Inorog Team RO152.

Echipa Inorog a fost înfiintatã pe 26 iunie 2019, la initiativa lui Stefan Tãnasã, fost elev al prof. Cãtãlin Anghelutã. Atunci echipa a primit Asociatia „Natie prin Educatie”, un kit în valoare de 5000 euro, care includea materialele necesare pentru construirea unui robot si o imprimantã 3D. În 2020, la prima participare, echipa Inorog a intrat în finalã si s-a calificat pe locul V. Motto-ul echipei este „Once upon a time, we made a robot…”. „În momentele dificile din timpul competitiilor ne aducem aminte de povestea din spatele echipei. Secretul pentru a vedea un INOROG este sã credem în fortele proprii, în succesul echipei si sã lucrãm împreunã. Pe lângã respect, colegialitate si excelentã, o altã valoare pe care o promoveazã echipa noastrã este creativitatea. Vrem sã fim originali în tot ceea ce facem, iar asta ne motiveazã sã lucrãm în cadrul echipei, atât pentru succesul acesteia, cât si pentru dezvoltarea noastrã individualã”, declara, în urmã cu ceva timp, prof. Cãtãlin Anghelutã, coordonatorul echipei Inorog.

Un scurtcircuit electric, cauza probabilã a incendiului

Laboratorul în care echipa îsi depozita toate materialele a fost cuprins, sãptãmâna trecutã, de flãcãri. Din fericire, la ora izbucnirii incendiului nu se desfãsurau cursuri în respectivul corp de clãdire, astfel cã nu a fost necesarã evacuarea niciunui elev, cadru didactic sau personal auxiliar. Incendiul a fost lichidat în douã ore. „Cauza probabilã de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric. Primul material aprins a fost plasticul. Împrejurarea care a dus la izbucnirea incendiului  este un cablu electric defect/cu izolatie deterioratã în urma unei actiuni fizice sau mecanice”, a precizat Marius Stanciu, purtãtorul de cuvânt al ISU Vaslui. Cu alte cuvinte, un cablu electric neizolat a fãcut un scurtcircuit care a aprins plasticul din jur si s-a extins. Potrivit pompierilor, au ars bunurile din laboratorul de roboticã si s-au degradat diverse obiecte din laboratorul de fizicã. De asemenea, au ars circa zece metri pãtrati din asteriala acoperisului si s-au degradat aproximativ 15 metri pãtrati acoperis si peste 100 metri pãtrati tencuialã interioarã si exterioarã.

„Vitrina cu premiile noastre câstigate în cele patru sezoane a ars”

Astfel, echipa de roboticã a Colegiului National „Gh. R. Codreanu” Bârlad va trebui sã o ia de la zero pentru cã a rãmas fãrã echipament si fãrã premii. „Toate materialele noastre de PR, adicã tot ce aveam noi ca sã ne promovãm la competitii a ars. Pregãtisem niste materiale pentru evenimentul nostru de Valentine’s Day – pliante, flori, baloane, tricouri personalizate pentru voluntarii sau membrii noi din echipã, sepci, toate au ars. Aveam un raft plin cu instrumente folosite la mecanicã, o vitrinã cu premiile noastre câstigate în cele patru sezoane… Din pãcate, nu mai existã. Norocul nostru este cã robotul era dus în alt spatiu al scolii pe care noi îl folosim pentru antrenamente. La fel, am avut noroc cã în laborator nu era caietul nostru tehnic, care este foarte important în competitii, pentru cã scriem în el tot ce se întâmplã în cadrul unui sezon si cum construim noi robotul. Astfel, putem sã ne prezentãm la etapa regionalã a competitiei FIRST Tech Challenge România. În primã fazã eram programati la regionala de duminicã (n.r. ieri), trebuia sã plecãm de dimineatã spre Bucuresti, dar situatia nu ne-a permis si am mai primit un rãgaz de câteva zile. Urmeazã sã plecãm joi (n.r. 16 februarie), pentru cã trebuie sã ne asamblãm standul si sã ne cazãm, iar vineri începe regionala, adicã meciurile. Este al patrulea sezon în care participãm, dar primul an în care putem sã ne prezentãm fizic pentru cã în ultimele trei sezoane s-a desfãsurat online”, a povestit Ana Rotaru, unul dintre membrii fondatori ai echipei de roboticã.

„Imprimantele 3D sunt foarte scumpe, probabil cã va trebui sã strângem bani o perioadã mai lungã de timp”

Elevii îsi doresc sã aibã, din nou, tot ce au pierdut în urma incendiului. Echipamentul este, însã, foarte scump, astfel încât acestia fac apel la toti cei care îi pot sustine material: „Acum am reusit sã ne organizãm, celelalte echipe ne-au oferit ajutorul ca sã putem printa anumite lucruri, ne-au trimis anumite componente… Am apelat si la echipa de roboticã a Centrului Judetean de Excelentã si ne-a ajutat. La regionalã putem sã participãm, dar sezonul viitor este compromis pentru cã tot ceea ce noi am folosit ca sã construim robotul de anul acesta nu mai existã, a ars în incendiu. Suntem constienti cã nu putem sã recuperãm în douã zile tot echipamentul pe care noi l-am avut pentru cã el a fost strâns în patru ani de zile. Probabil cã îl vom strânge pe parcurs, cu ajutorul sponsorilor. Dar ne dorim sã strângem un minim necesar cu care sã ne putem prezenta la competitii si sã ne refacem materialele de promovare. Imprimantele 3D sunt foarte scumpe, nu ne asteptãm sã le cumpãrãm în douã zile, probabil cã va trebui sã strângem bani o perioadã mai lungã de timp. Orice ajutor, mai mare sau mai mic, este binevenit. Putem fi contactati pe Facebook si Instagram cu numele nostru Inorog Team RO152, sau pot fi contactati mentorii nostri, prof. Andrei Iosub si Cãtãlin Anghelutã, sau pe liderul echipei noastre – Iosub Teodora”, a mai povestit Ana Rotaru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.