spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
16-mai-2024

Un pictor a majorat din pix pensiile a 72 de oameni. Printre beneficiari, pensionari din SRI, MAI şi Armată

- Advertisement -

Un artist plastic din Alba Iulia şi-a făcut o asociaţie a artiştilor şi a eliberat peste 70 de documente în baza cărora membrii au obţinut un plus de 50 la sută la pensie.

Pictorul Traian Ioan Mârza din Alba Iulia a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.   Acesta este acuzat că, în perioada în care era preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici Alba (UAP Alba), ar fi emis, către mai multe persoane, zeci de adeverinţe cu care acestea au obţinut indemnizaţii suplimentare la pensie, fără a avea acest drept în condiţiile în care asociaţia acestuia nu a beneficiat niciodată de statutul de ”utilitate publică”. Faptele s-au petrecut în perioada 2012 – 2016.    Cu adeverinţele respective, persoanele au indus în eroare funcţionari de la 12 case de pensii din ţară, dar şi de la Casele de Pensii ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi Serviciului Român de Informaţii (SRI).    În total, prin depunerea adeverinţelor la casele de pensii, zeci de persoane au obţinut indemnizaţii în valoare totală de 685.014 lei. Prejudiciul este imputat acum pictorului din Alba Iulia, iar beneficiarii nu or mai primi suplimentul financiar la pensie   „În perioada 2012-2016, în calitate de preşedinte al unei Uniuni din Alba Iulia, inculpatul M. a emis 72 adeverinţe către 69 de persoane, atestând faptul că acestea deţin calitatea de membrii ai Uniunii şi că această entitate este de utilitate publică pentru ca respectivele persoane să beneficieze de indemnizaţia de pensie suplimentară prevăzută de Legea nr. 8/2006, deşi Uniunea nu beneficia de statutul de utilitate publică, iar ulterior beneficiarii adeverinţelor au depus aceste înscrisuri la casele de pensii şi au indus în eroare funcţionarii publici, obţinând indemnizaţii suplimentare în cuantum total de 685.014 lei”, se precizeaăz în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.   Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, în data de 25 august 2021, însă nu a primit un prim termen de judecată. Artistul plastic nu a comentat acuzaţiile aduse de procurori.

Citeste mai mult: adev.ro/qyj05i

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Catre editura Vremea noua – Solicit drept la replica publicat si de Ziarul Unirea ,pe care solicit sa fie publica in intregime – Drept la replică al pictorului Traian Mârza: ”Motivul începerii urmării penale este datorat unei încheieri care nu are putere de lucru judecat fiind pronunțată în procedura necontencioasă și în fapt fiind desființată!
    „Subsemnatul este în prezent Președinte al Uniunii Artiştilor Plastici, Cif 11928785/ 09.07.1999 cu sediul în Alba Iulia, str. 1 Decembrie 1918 ,bl. M9 Parter, Galeria de Arta persoană juridică fără scop lucrativ sau patrimonial înfiinţată în condiţiile Legii nr. 21/1924 ca UNIUNE de creaţie, apolitică, nonprofit, cu personalitate juridică în baza avizului nr. 285/1998 al Ministerului Culturii şi înregistrată ca UNIUNE în baza Sentinței civile nr.1069/1998 Dosar,nr.2701/1998, Tribunalul Alba, înscrisă în Registrul Naţional ONG, Ministerul Justiției cu Număr Național 2/D/1998 la categoria „Uniuni și grupări de persoane juridice înființate potrivit Legii nr. 21/1924”.

    Tribunalul Alba prin decizia definitivă nr.172/176/2017 a stabilit ca reclamanta Uniunea Artistilor Plastici din România cu sediul în București, str. Baiculesti nr. 29 Sector 1 (la care faceți referire în textul dumneavoastră), nu are personalitate juridică și funcționează ilegal, dând eficienta de lucru judecat a Deciziei nr. 1118/2000 a Curtii Supreme de Justiție.

    Curtea de Apel București prin Decizia civilă definitivă nr.4098/2017 a statuat următoarele citez – „În ce privește sustinerile intimatei pârâte (CASA DE PENSII) referitoare la faptul că în considerarea conținutului Încheierii nr. 14/2015 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.8/107/1998 Uniunea Artiștilor Plastici cu sediul în Alba Iulia nu are statut de utilitate publică Curtea reține că astfel cum reise din înscrisul existent la fila 95 din dosarul de fond și din statutul uniunii acest statut de utilitate publică a fost consființit prin Sentința civilă de înființare 1069 din 17.12.1998 a Tribunalului Alba și avizul favorabil acordat de Ministerul Culturii sub nr. 285/15.12.1998 (fila 105 fond).

    Asociația cu denumirea „Uniunea Creatorilor Profesioniști” este o asociație înființată în anul 2019, are sediul în Alba Iulia, cod fiscal Seria A nr.1097408, alta decât Uniunea Artiștilor Plastici.

    În subsidiar arăt următoarele – Motivul începerii urmării penale este datorat conținutului Incheierii nr. 14/2015 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.8/107/1998 , încheiere care nu are putere de lucru judecat fiind pronunțată în procedura necontencioasă și în fapt fiind desființată ca efect juridic prin Decizia Curții de Apel București nr.4098/2017 rămasă definitivă” – a transmis, într-un drept la replică, pictorul Traian Mârza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.